plin de gol

încă un suflet nimicit cu totul

erau

 

erau ei. un el si un ea. se iubeau. sau cel putin asa si-au spus de la inceput.

 

el ii aducea ciocolate citeodata, iar ea mereu zimbea. chiar si cind il vedea ca vine fara de nimic. ea il cuprindea mereu ca prima data, iar el se cam satura. el rar isi gasea timp pentru ea, dar ea mereu il astepta.

 

erau ei. un el si un ea. se iubeau. dar nu prea si-o aratau.

 

el isi ucidea timpul liber la computer, iar ea facea planuri pentru ei cind el se va satura de computer. ea il saruta in frunte, iar el se gindea cit de demotata e ea. el seara se ducea cu prietenii, iar ea seara se gindea la el.

 

erau ei. un el si un ea. se iubeau. desi dragostei lor le venea sfirsitul.

 

el putea sa nu ii vorbeasca deloc, iar ea se sufoca daca nu stia cum el si-a petrecut ziua. ea se gindea mereu la el, iar el isi mai aducea citeodata aminte de ea. el era inlinat spre ura la orice cearta, iar ea il iubea neconditionat.

 

erau ei. un el si un ea. se iubeau. dar deja in trecut.

 

el mereu umplea paharul, iar ea mereu il turna la flori. ea se gindea la ei, iar el nu se gindea la ei. el s-a saturat de ea, dar ea nu se poate satura de el.

17155901_1101313926682053_1446275566852587293_n

suflet în arendă sau cum s-a găzduit satana în mine

vreau sa ma smulg de sub picuratoare si sa urlu de durere. sa vuiesc ca un lup si sa fug in dealul padurii. vreau sa nu te mai vad, macar pentru vreo citeva cvadrilioane de secunde. imi esti antipatica si nici nu mai vreau sa te sarut. ti-ai instrainat buzele de ale mele si probabil peste o gramajoara de clipe o sa intrebi “ce s-a intimplat”?

m-ai facut un opus al fericirii. m-ai facut din nou un ateu al iubirii. cind eu mi te-am jertfit, tu stii ce faceai?

rasfoiai newsfeedul facebookului.

cit mercantilism in aer, ma sufoc.

vreau sa te strangulez. sa iti iasa vinisoarele din ochi. sa te faci de o culoare cu iadul. sa iti rugum o ureche, poate asa vei auzi strigarea-mi. sa ma ascund in nas ca sub pamint sa simti doar miros de dragoste pura. sa iti sparg ochii cu furculita si apoi sa te sarut. luuung, gratiooos, duulce, sa iti ling fata, sa iti musc barbia, sa iti fac tatuaje cu buzele, sa iti miros parul pe care l-ai vopsit de culoarea ambroziei.

atita malițiozitate inauntru-mi de parca s-ar fi gazduit satana in mine. din cite nu ma inseala memoria, nu am scris nicaieri, si ba am sters anunturile unde imi dadeam sufletul in arenda. cita iscusinta in tot ceea ce faci, satană.

inspiri artă si expiri foc.

ai un caracter clandestin pe care nu vreai sa mi-l destainui. ti-as turna benzina in trahee si ti-as da foc. te-as dactilografia si te-as pune anunt pe toate stilpurile Bucurestiului. as zbura pina in coreea de nord ca sa urc pe rungrado si as declama depravat cit de mult ‘tu’ este in mine.

am ajuns sa devin un furibund ticalos. impasibilitatea ta asfixiaza, si pun pariu cu nu sunt eu primul in cimitirul tau.

alone-amazing-cool-face-favim-com-2146282

 

eu nu cred

eu nu cred in навсегда si nici nu mai vreau sa cred; da, poate pentru ca tu nu ma faci sa cred. 
aberatii gen “te iubesc”, “nu o sa ma satur de tine niciodata”, “sint pentru totdeauna a ta” m-au facut sa devin sceptic. poate chiar prea sceptic. uneori nici nu vad sens in noi, uneori dau miinile jos si da, uneori poate si pling. uneori simt cum corabia din mine se inneaca si eu nu am cu ce sa o scot din nămol. si ramine doar sa pling si sa o privesc cum dispare. 
tu mi-ai spus ca o sa ma iubesti pentru totdeauna. cit dureaza asta la tine? 

а может это всего лишь ложь? а ты как всегда не верила мне. 
dar cum a aparut lumea? 

de unde a aparut totul?

cine a creat nimicul si cum el a ajuns sa fie ceva? 
din nimicul din mine se va mai putea inventa ceva?

din nimicul din mine se va putea crea vreo lume?

la răscruce de 

am ajuns la o rascruce. si ne uitam ambii in parti diferite. de ce nu ne uitam impreuna inainte? de ce am lasat sa ajungem la asa ceva? e prea usor sa spui ca asta e doar vina ta, pentru ca e si vina noastra.

am dus relatia noastra de minuta, ca copilul la gradinita, pina la starea de obisnuinta, monotonie si “я знаю он/а некуда не денется”.

ma simt ca un painjen incuiat intr-o colivie de pasare mereu strapunsa de lumina zilei si la văz. si tu mereu treci pe alaturi. te mai saluti. ma mai privesti prin ochi, rapid. iti mai simt mirosul pe un virf de nară. mai schimbi niste vorbe ca sa nu spui ca taci de tot. si cam asa trece toata ziua la noi. iti place? а мне нет.

toata ziua?
нет, последние пол года.

tu mi-ai spus ca nu vrei sa plec. как так? dar ce ma tine aici? sunt prea derutat de monotonie ca sa traiesc cu ea. tu doar nu ma tii. tu nici macar nu imi dai motive sa stau.
nu vreau sa ma innec pe mine doar ca sa tin monotoana noastra de relatie la suprafata.

tu nu ma mai iubesti.

eu nu mai pot sa te iubesc.

 

 
ты же обещала сказать мне когда разлюбишь?
а до сих пор молчишь, а до сих пор не любишь.

cît de repede.

cît de repede poți pierde pe cineva.

cît de repede ceva îi poate lua viața.

cît de repede el nu va răsufla.

cît de repede, el va înceta să mai fie.

cît de repede, partea lui de aer nu va avea cine să o inspire.

cît de repede poți pierde pe cineva.

cît de repede îi trece toaaatăăă viața prin ochi

în 2 secunde

pline de durere

în care tu,

nici nu te gîndești la el,

în care tu ești ocupată cu altceva

și

el

se zbate între viață și moarte.

de_profundis_clamavi_by_leoncio_harmr-dalbnan.jpg

iar tu,

tu cine știe ce faci

sau

nu faci.

cît de repede el nu va mai fi.

și la sensul atît de direct,

încît vaaaiiiii….

ochii se umplă de durere

și amintiri

și lacrimi

și noduri în gît

și cuvinte ”trăim ziua de azi ca fiind ultima”

și îți vine să mori, să te duci în pămînt, să îți scoți sufletul și să îl împingi în toți pereții, să ragi din toată puterea, din toată durerea, să iai o gură de foc și apoi și mai tare de durere să urli încît să te audă și satana. ”cum ți se poate ucide viața, fără tu măcar să știi”. SĂ URLIIIII DE CIUDĂ, DE FRICĂ, DE URĂ, DE TEAMĂ, DE DOR, DE DRAGOSTE, DE MILĂ!!!!!!!!!

și nu mai poți. te consumi și nu mai poți. nu mai știi. cine ești. ce să fii. cum să mai fii.

cît de repede poți pierde pe cineva.

cît de repede viața lui va fi amintirea ta.

cît de repede el nu va răsufla

iar tu,

tu vei încerca, pentru că el ar vrea.

tumblr_oge3i4ER471smc06wo1_1280.jpg

 

 

cîteodată

cîteodată vreau să mă șterg.

cîteodată vreau să mă uit.

cîteodată vreau să nu fiu. de cele mai multe ori.

vreau pur și simplu să nu fiu.

înțelegi?

nu,

pentru că nimeni

nu înțelege.

nu mă înțelege.

se face a

înțelege.

cîteodată vreau să mă șterg.

cîteodată vreau să mă șteargă.

cîteodată, de ce nu mă ștergi?

mă iubești, deși aș spune că nu chiar.

sau poate mă iubești mai puțin omenesc.

dar tu ești prea om ca să poți iubi

neomenesc.

m-ai iubit și ai zis că crezi în mine.

că mă crezi.

că crezi.

dar nu crezi.

de ce nu poți vorbi cu pietrele

și

de ce nu saluți copacii?

de ce nu ești animal, să te iubesc și eu?

să văd cum e asta să iubești,

am uitat.

adu-mi aminte.

nu mă uita

de ce nu ai grijă de noi,

de mine.

ai te rog grijă

și de mine,

nu numai de tine.

eightlettersthreewords

noi vorbeam; știi, și mie îmi plăcea. nu pentru că vorbeam asupra unei anumite teme, pentru că mai mult de 7 minute nu ne întindeam, devenea plictisitor, ci pentru că vocea ta.
da, asta zice totul. asta o zice și pulsul meu, și gîndurile, și emoțiile, și lacrimile ar zice-o, dar eu le înghit.

 
noi vorbeam despre tot. și toți ne vorbeau.

 
noi vorbeam despre trecut. am vorbit despre accidente, dragoste, greșeli, păcate, dragoste, mașini, europă, săruturi, roboți, familie, lacrimi, dragoste, portocale, biserică, iarbă, dragoste, viitor și, dragoste.

 
nu că toate s-ar fi redus la dragoste, pentru că nu, ci pentru că eu te .
nu citez cuvîntul, pentru că eu am 1002 zile de cînd nu mă gîndesc la tine. dar fiecare tic în ceas bate a tine, fiecare adiere bate a tine, fiecare cîntec cîntă despre tine, fiecare pahar îl beau din tine, fiecare privire din tine, fiecare gînd din tine, fiecare tot e din tine.
dar eu trăiesc deja a 1002-a zi negîndindu-mă la tine.

 
aș fi putut să te contrazic că zahărul e negru, doar ca să îți aud glasul care argumentează cît de blablabla e el. aș fi putut spune că sîngele e albastru, și ți-aș fi putut dovedi, doar ca urechile mele să îți mai asculte vocea și fiecare noapte în pat să își aducă aminte de rîsul tău cînd îmi spuneai cum fiecare bărbat își înșeală femeia, indiferent cît de mult o iubește.
iar eu zîmbesc, și mă bucur, știi, sincer, din adîncul cutii toracice, de acolo unde anatomia spune că s-ar afla un organ numit inimă, pentru micul fapt că ai rîs și eu te-am auzit și am memorat notele rîsului și la noapte o să mă pot gîndi la tine și la zîmbetul tău care cînd se contopește cu glasul tău, vaaai, ce revelație în mine.

 

 

a 2 vară, începutul altei toamne, o iarnă , și o altă primăvară

 

ești frumoasă

 

tumblr_o6ie6cyehj1v2s911o1_500

ieri

astfel cum totul are un sfîrșit, vine și al nostru și al meu. noi suntem un elastic, întreg, unit. în loc să îl înfășurăm în jurul nostru, noi îl întindem. pentru că am și eu greșelile mele și ai și tu vina ta. tu mergi în dreapta, opus. iar eu o iau în stînga. 

de ce nu ne oprim? de ce nu te opresc? de ce m-ai opri?

ieri ți-a fost atît de dor, de parcă elasticul ți-ar fi tăiat respirația. te-ai întors. mergeam într-un pas, dar nu și-ntr-un gînd.

eu fugeam de tine, iar tu fugeai la mine. deși nu puteam să-mi iau brațul din mîna ta, te priveam în ochi, iar tu pentru prima dată mi-ai văzut ochii mutilați la lumina felinarilor și te întrebai “cine a făcut asta cu tine?”. 

demult nu mi-ai spus ca mă iubești. deși, într-adevăr, cuvinte, vorbe – sunt, nu-s.

tu m-ai făcut om. în toate sensurile. 

cum mă iubești tu? 

my kind of death

love,

unconditionally.

vouă, ție, lui

vreau sa te sun sa iti spun cit de slaba si vulnerabila sunt

vreau sa te sun sa iti spun ca afara bate vintul si ca o sa ploua

vreau sa te sun sa iti spun ca vreau sa pling 

vreau sa te sun sa iti spun orice

                    sau să tăcem, impreună

vreau sa te sun sa iti spun ca ma tem, iar tu sa ma intrebi de ce si atunci eu o sa vreau sa te cuprind mai tare ca oricînd

vreau sa te sun sa iti spun ca nu mai vreau sa fiu, ca vreau sa mor

vrea sa te sun sa iti spun cit sunt de saturata si irascibila

vreau sa te sun sa iti spun ca vreau sa plec, nu departe, atit incit sa stiu ca sunt plecata

vreau sa te sun sa iti spun ca am o boala incurabila si cu parere de rau nu e fatala

vreau pur si simplu sa te sun

vreau pur si simplu macar o data sa ma asculti

vreau pur si simplu macar o data sa fiu ascultata

vreau pur si simplu sa stiu ca ploaia nu degeaba ma uda si ca luna nu degeaba rasare 

vreau sa te sun

macar o data sa iti vorbesc eu

iar tu sa asculti

rhetoricalquestion

what can be more wonderful than starring at the Moon in the middle of the winter?

newmoon

portretul tău și al lui

ai o răsuflare grea, știi?  sau poate auzul meu atît de mult iubește să te asculte inhalînd miros de realitate.

buzele mele demult nu au simțit atîta pasiune într-un „te vreau” cu un semn de exclamare la final.
ai o atingere erotică. prea erotică ca s-o pot transcrie cu cuvinte. ai o atingere atît de ușoară, pe cînd mîna ta e atît de grea. atingere apăsătoare care te duce dincolo de frontiera veracității.

ai umeri lați și gît gustos, dulce, amar de la aroma parfumului. îl sărut și îți simt patima care circulă prin vene. e fierbinte.

ai bărbie virgină pe obraji, iar eu ador să o sărut. ți-am spus că arăți ca un copilaș dacă te bărbierești? să nu o mai razi.

ai ochii mici, dar prea albaștri ca să pot vedea atenuitatea lor. armonios de sumbru.

ai membre superioare prea puternice ca să mă pot împotrivi încercării tale de a mă apropia de cer. deși mereu o fac, tu nu încetezi să mă iubești, adică să mă apropii de cer.
oare?

cu tine sunt cu un pas mai aproape de fericire. cu tine ziua e mai zi, și noaptea e mai neagră. cu tine frigul e mai cald, iar caldul e mai încins. cu tine greul pare mai ușor, iar ușorul ..

cu tine m-am învățat să trăiesc în banalități. să respir. să te respir. să simt. să te simt. să te iubesc și să te vreau. neîncetat.

ești plin de doleanțele mele de altă dată. niciodată nu am vrut să beau ceai cu altcineva, decît F.
acum aș vrea s-o fac cu tine. te aștept.

– tu să vii, bun?
– tu să mă aștepți, bun?

I’ll be looking at the moon, but I’ll be seeing you.

12376431_916447445071849_7388470527467672562_n

„omulșitimpul”

om și timp. ființă bipedă și eternitate. indivizi și momente. ființe și vecie.

unele creaturi sunt distribuite sub titlul de om, nu pentru că e vreun reprezentant  al speciei bipede și nu pentru că la chip și asemănare pare a fi un om, ci pentru că prin simplitatea lui de nu a fi, a ajuns să fie.

timp care nu mai e. observi cum trece? macabru. spus-a și Eminescu: timpul e moarte.

încearcă și oamenii să se obișnuiască la eternitatea prezetului, cum că iată ajung în viitor
sau deja au pășit spre trecut.

om și timp. alb și negru. sinistru.

tumblr_nympv04gtt1sq7vr5o1_540

nofck

I’m never writing about you again, I’m not letting you live forever.
– John Laugesen

tumblr_m9uj5tKUzL1qd5o61o1_500

să știu

și tu faci totul să pară atît de perfect, cînd eu sunt un adept al imperfecționismului.

și tu mă faci atît de viu, cînd eu sunt macabru.

și tu mă faci să exist, cînd eu sunt neant.

omoară-mă să știu că trăiesc.

walking through the time

de cîteva luni bune, nu mi-am permis să scriu pe blog dacă sunt fericit, fiindcă știu că și fericirea are termen de valabilitate ca și laptele.
sau ca castraveții murați.

știu acum, cum știam și ieri și cu o săptămînă în urmă,
cum știam și în a 3 zi a jumătății de primăvară că,
tristul,
el,
ca și vinul,
devine mai bun cu anii.

thezis_pic_16092015_6

hederlig rehab

mă mut în casă nouă. acolo unde tu încă nu ai fost. acolo unde aerul nu miroase a tine și vîntul nu bate a dragoste. o să am un pat pentru doi și o să-mi cațăr piciorul pe un snoogle. iar dimineața n-o să mă trezească cineva cu săruturi în frunte. o să am o pisică, sau poate o casă plină cu pisici. o să fac ceai pisicii și o să-i povestesc ei cît de riscantă a fost ziua în care mai nu am scăpat pantoful încercînd să mă urc într-o aparentă cutie cu șprote, care nu este decît un autobuz la ora 7 dimineața. o să-mi sălteze sîngele în vene cînd o să ajung acasă și o să strig

după care o să torn într-un hederlig vin roșu pisicii mele și mie și o să privim a mia oară breakfast at tiffany’s, eu o să-mi învelesc lacrimile în șervețele povestindu-i cît de puternică sunt, iar pisica mea va dormi pe pieptul meu.

o să ne întîlnim apoi în vis, unde tu îmi repeți că mă.
o să avem o casă pe malul oceanului și o să bem vin roșu din hederligs.

o să ne. în doi.

tumblr_mwfrmuziDU1rqcfj2o1_500

rehab

îmi viersuiesc pe buze viitorul, din care tu, aparent, nu faci parte,

îmi detoxific noțiunea de tu din mine,

îmi spăl ochii de puchina de după visul în care ai spus că mă,

îmi sterilizez buricul degetelor de toată atingerea ta,

îmi suflu nasul, din care doar parfumul tău,

îmi dezinfectez gîndurile, pe care încep să le hrănesc cu realitate,

îmi impun un suflet nou, pe care l-am amanetat pe visurile mele,

tumblr_ntlpzl4klu1rdqaiao1_500

piatră

eu, de pildă, vorbesc cu pietrele. tu ai spus că asta e bred, pentru că ești un realist, iar eu am zîmbit.
tu nu ți-ai fi dat seama că a putea vorbi cu pietrele înseamnă să fii și tu o piatră.

tu zîmbești de fiece dată cînd eu îți spun că toți sunt copaci și iarba fumează, iar eu mereu mă mir de realismul care poate forma un individ.

realismul tău îți înădușă fericirea, hrănindu-se din monotonie. dar pentru tine asta e ceva frecvent.

tu mă întrebai cum pot eu trăi în lumea fanteziei, iar eu încă eram mirată de realismul tău. tu doar nu vezi cum realismul te sugrumă, și eu te-am chemat în fantezie, să cădem ambii în prăpastie, tu, însă, ai preferat să mă vezi doar pe mine căzînd. tu rîdeai cînd eu închideam ochii în bătaia vîntului, dar tu nu știai că eu atunci cădeam în prăpastie.

– de cîte ori ai căzut, în prăpastie?

tu niciodată nu ai încercat să mă ridici din prăpastie. și știi de ce? pentru că realismul tău. pentru că te mulțumeai cu zîmbetul tău care credeai că mă delirează. așa și era.

tu, ca un individ tipic, impasibil ce ești, ai renunțat din prima, deodată, ca frunza în zilele toamnei. mi-ai vorbit de încredere iar apoi l-ai citat pe Freud: „fiecare om are nevoie de un vis ca să suporte realitatea”. l-ai prelucrat argumentîndu-mi că chiar și eu am nevoie de un individ ca să suport realitatea, ca să fiu fericită. dar tu nu știi că fericirea e pentru mine o mască. tu crezi, încă, că eu zîmbesc adevărat.

dar tu ai renunțat, iar eu nu. încă.

Chirilă a spus că cei care-și ascund adevărata natură riscă să uite de ea. dar tu nu știi că fetița cea cuminte, cu pistrui drăguți și cu o voce frumoasă nu mai există. s-a pierdut în eternitate. între pietre. fără suflet.

pietrele nu au suflet, iar tu nu poți vorbi cu pietrele.

about a camomile in a field of roses

have you ever wondered if you are differentt from the others?
and by different, i do not mean the distinciton between your reaction to dogs or people.

are you afraid of silence? or perhaps touches? yes, yes, those touches that give you goosebumps all over the body.

have you ever felt hysteria when he touched you, or easily breathed into your ear, or simply just touched your hand?
and by hysteria i do not mean typical reaction: shouting and dramatizing around, but that hysteria when you want to cut his throat with an ax, extort his eyes with a spoon, mince his fingers and burn his hair?

but have you ever felt the same with the crowd? same feelings, same fears, wishes or dreams?

– what did you dream last night?

– i do not remember.

– you are lying.

– i am confused.

– why?

– delirium. i was loving you and you killed me.

but have you ever felt different from the field of roses? not because you smoke in your room, but they somke outside or you sleep all day, but they sleep the night. different because of the views of nature, because you find more beauty in a spider than in a person. because you see the soul in a dry tree rather than in a two-legged man. because you know that dogs have more humanity than people and because stones also have families, and stones also can love and break hearts and your head. different because they have a chandelier in their room but you light the darkness with the screen from your last-century phone. different because they drink their pills with water, but you drink them with cognac. different because you kill people in your head, but they love people in their head. different because your consciousness will mold you if you kill a cockroach or let someone talk dirty about their ancestors.

you will die, darling, soon.

good bye.

 

drunk night or letter to you

please, pay attention to the title of the article; as it shows, it was written in the night where i familiarized myself with the alcohol.

te rog, te implor, nu ma lasa. nu ma lasa sa ma fac cenusa. nu ma lasa sa ard .

fa-ma sa te iubesc, nu ma lasa sa ard. fie-ti mila de-un ateu al dragostei.

nu ma rupe. nu te rupe din mine. aprinde-mi iubirea pe care ai stins-o, nu-i da voie sa se stinga. aprinde-ma, cu priviri, cu saruturi, da-mi foc.
tu, m-auzi?
auzi-ma, te rog!

mi-e frica sa fiu eu fara tine. mi-e frica sa nu mai fii din mine. mi-e frica de cenusa si de alte priviri decit a sumbrului albastru din ochii tai. uite la mine, uite in mine, te rog, nu ma lasa. priveste-ma.
nu ma lasa.

mi-e teama sa nu ma mai. mi-e teama sa nu te mai. mi-e teama sa nu ne mai.

this.neck.kiss

asta ar fi insemnat sa spun eu prima noapte buna, dar noi ambii stim ca naivitatea mea e mai obstinată decit naivitatea ta. pentru ca naivitatea e ceva tipic pentru fiinte, nu si pentru indivizi.

poate ca imi placea sa-ti vad naivitatea.
sau poate ca nu vroiam sa dorm fara tine.
sau poate pentru ca tu zimbeai.
poate pentru ca involuntar, iti roteai ferm, miinile fierbinti in jurul taliei, ademenindu-ma cu bataile inimii, care se rasunau in linistea stelelor.
sau poate ca ne era frig si era tirziu.
si poate pentru ca daca nu tu, nici eu.
si pentru ca daca nu noi, nu amindoi.
si pentru ca vocea ta se rasuna in liniste.
sau poate ca te-am visat azi cum imi sarutai gitul si pentru ca no one is immune to neck kisses, tu ma paralizai.

uneori ma dezbraci din priviri, alteori eu fugăresc ochii.

uneori ma atingeai de mîini, alteori eu le rupeam din scurta placere.

uneori albastrul ochilor tăi luminau la lumina jupiterului, venusului si eventual, a lunei, alteori eu priveam la stele.

uneori tu imi zîmbeai, alteori mă imobilizai.

uneori imi sărutai gitul, alteori eu mă trezeam din vis.

pleasemakemeloveyou

da-mi voie sa te omor din priviri. sa te leg la ochi cu ura mea. sa te asez in scaunul indiferentei mele electrice si sa-l aprind. tu o sa te zbati si o sa vrei sa ma lasi dar eu nu o sa vreau. pentru ca daca nu ma vrei tu, te vreau eu.

da-mi voie sa te alint cu o ciocolata, sa te urc in alunul din spatele casei. tu o sa te arunci in vid de-acolo dupa dragoste, ca pisica dupa красная точка. eu o sa te prind de jos. si o sa te ard, iar tu o sa ai incredere in mine. ca deobicei.

da-mi voie sa te-arunc la podele pentru ca hainele tale nu-mi corespund dispozitiei. sa te musc de git ca vampirul, iar tu n-o sa ma recunosti pentru ca o sa am masca si in camera n-o s-avem vreun scrapy-doo mai curajos ca sa dezlege misterul.

da-mi voie sa te iubesc asa cum eu nu stiu. sau stiu.
asa, cum nu am mai iubit si n-o sa mai iubesc, asa cum cuvintele nu pot descrie. sau eu nu o sa pot.
asa cum vintul iubeste dansul pervers al copacilor. sau cum focul iubeste luminarea. sau cum apa iubeste uscatul. sau cum eu te iubesc pe tine.

spike & rarity

eu iti spuneam ca nu am inima, iat tu rideai, luindu-ma peste picior cu “dar cind ai miinile calde, inima apare?” si tu greseai, pentru ca miine calde eu am doar atunci, cind se contracteaza muschii, incordindu-se, si pe mine framintindu-ma.

eu iti spuneam ca nu am inima, iat tu rideai, stringindu-ma strins-strins la piept si sarutindu-ma artistic pe frunte, si mie imi placea, pentru ca aveai barba si firele tale agresive se intelegeau cu pielea mea. ei erau unicii care se intelegeau.

eu iti spuneam ca nu am inima, iar tu rideai, apucindu-mi si mai strins mina, sarutind-o si spunindu-mi ca eu nu-s “хлоднокровная, dar холоднокровная”, de asta si am miinile reci. dar ele la mine sunt mereu reci. iar cind sunt calde, e pentru ca mi se contracteaza muschii.

eu iti spuneam ca nu am inima, iar tu rideai, pentru ca nu vroiai sa ma crezi. tu nu stiai ca un om fara inima nu are arta de a simti si ai incercat riscul de-a-ti pierde timpul cu un biped far’ de inima, considerat un sediu al sentimentelor umane, ci doar un organ ce pulseaza cantitatea necesara de singe pentru a mai supravietui printre bipezi.

sunt extrem de extenuata, iar insomnia, tom & jerry si durerea de cap sunt scuzele verosimile cu care ma atmazuesk de toti cei ce ma inconjoara.

stii de ce eu cred ca noi nu ne potrivim? pentru ca tu nu vrei sa fii un spike in lumea mea a poneilor si nici pe mine nu ma priznaei rarity.

spike s-a indragostit la prima vedere, iar rarity a scindat la prima oportunitate prielnica.

soare de iarna

la mine in camera iar miroase a flori ofilite si mama din nou ma sanatseaza ca le va arunca. mama nu stie ca la mine plaminii are used to only aer putred si ca cutiile din dulap nu sunt pline cu caiete de la scoala.

liniste care inghimpa urechile
priviri care ajung in alte lumi
atingeri care.., aaaahhhh,
atingeri
spatii dintre degete ocupate
ploaie.., ploaie care uda sufletul
vorbe care nu se-aud
ginduri care nu gindesc
buze care se lipesc
ochii care se iubesc
piele uda
profunda
inunda
confunda.
suflet plin
de gol
de alcool
cu nod
legat de pod
aruncat in glod.
uitat, tarcat, spart, necurat, amanetat.

el – decapitat
ea s-acomodat.

war

prosta nu se simte viața viață daca nu te huiernește po jestocomu atunci cind incerci sa îi ții pieptul, sa fii fericit, sa fii ‘tu’.

a great civil war is held into myself between truth and reality. da da, adevar si realitate.
adevarul are planuri nocturne iar realitatea prefera sa fie pe front in ziua-amiaza mare.

***

toți atit de straniu te fotografiaza cu aparatele lor oculare atunci cind mergi pe drum si dai din cap (șalala la la la la lai la) si zimbesti, ca un proaspat iesit de la luxul costiujeniului, care demult tare nu a vazut asa zisa valoare a iernii: zapada dezghetata contopita cu praf inchegat, pe care bipezii prefera sa o numesca glod. o holy winter glod!

pentru ca mie imi place sa merg si sa ma stropesc pina deasupra genunchilor, pentru ca nu sunt destul de matura ca sa nu ma dau de-a lunecusul pe podeaua centrelor comerciale, pentru ca sunt inca copil in devenire care nu vrea sa creasca, nici chiar daca tu ai sa vrei.
pentru ca sunt tipic eu cînd sa privesc desene animate si visez ca sunt rarity din my little pony si musa din winx; doar ca nu musa asta din sezonul nou al lui winx, ci musa din sezonul de cind eu prima dată am aflat că urăsc oamenii sau cînd prima dată am mers la școală.

***

cred eu ca pina aici a mers ostașul.
se rupe trecutul din mine si corpul meu simte schimbari. simte ca si cum i s-ar rupe pielea. simte ca si cum a explodat rezervoarul cu gaz. simte revelatie. se simte vinovat.

se simte gata.

 

 

 

 

 

 

 

War does not determine who is right – only who is left.

ce am învățat eu despre „mitul fericirii”

nu credeti in fericire, ea o sa va kidaneasca mai devreme sau mai tirziu. ca si zburatorul.

fericirea e babnic. fericirea e intruchipata in zburator, care, bleadi seduce si dupa te kidaneste.

nu va lasati sedusi, nu credeti, fiti ateistii fericirii.
nu credeti ca zburatorul a facut exceptie si a crezut in voi, va indragit, va iubit. nimeni nu e exceptie, astfel cum toti suntem заменимые. diferenta consta doar in faptul ca sunt неповторимые. dar nu merge vorba despre asta.

hai не будем о печальном, hai будем о грустном. будем о том, cum de fiecare data naivitate ti se ridica ca manca-n chept cind vine vorba de fericire. te face sa crezi, te face sa-ti inseli soarta si apoi te lasa in miinile fostului rival.
si cum ea iubeste, te ingrijeste, hranindu-te de fiecare data cu o bucata din ea; si cu fiecare bucata cedata, ea tot creste si creste si te face din nou o obeza a singuratatii.

din nou e martorul altei primei oare.
din nou aceeasi singuratate.10846039_323550661166282_2547605760243821289_n

amen!

irascibilitatea mea va uraste pe toti egal. aici ne catit ca el e verisor, ca ea e sora, ca ea e profa, ca el e coleg cu care mi-am irosit timpul impreuna 6 ani sau ca el e paznic mai in virsta si trebuie respectat. nu, irascibilitatea mea a calcat in picioare toata stima care trebuia s-o am fata de voi si toata dragostea mea pentru oricare alta fiinta bipeda.

va bateti joc de mine spunindu-mi ca nimeni nu vrea sa cunoasca asa un om ca mine, dar voi nici nu stiti cit de tare a-ti gresit numindu-ma “om” si nu stiti cit mi-i mie de pohui.

eu va urasc pe toti egal si cuvinte nu mi-ar ajunge sa descriu cit de tare m-as bucura daca as avea posibilitatea sa va pun pe toti pe-un rug, inainte de care v-as ineca in benzina si sa va dau foc, incet, usor, frumos ascultind mega piesa lui hozier – take me to church cu un borcan de un kg de nutella și .. amen!

„a trăda” singurătatea

pe cît de alb și frumos e afară, pe atît de sur și înghețat e înlăuntrul meu.

și nu, asta nu e rău, și nu, nu mă căiesc pentru asta, fiindcă am meritat. am meritat asta cu totul. cum și am primit-o – cu sufletul. am trădat și asta nu se iartă. iar el spunea că urăște cînd este trădat.

scăldați-mă în benzină și da-ți-mi foc. și nu vă fie jale de trădători.

am crezut pentru un interval delirat de timp că DA, că fericirea există și poate fi găsită în bipezi. și cînd m-o pălit cu o cărămidă în cap realitatea, mi-am adus aminte că sunt căsătorită și că „po pravilam” nu se poate de înșelat.
nu se poate să bei ceai cu altcineva dacă ești căsătorit. iar ea m-a iertat, pentru că mă iubește și nu vrea să-mi deie drumul. pentru că nu vrea să-mi deie drumul.
ea mi-a spus că eu nu o să găsesc mai bună ca ea, iar el nu mă crede.
eu îl iubesc în timp ce ea îmi citește regulile unei vieți în doi.
ea nu știe că este o curvă și crede că eu nu știu că ea îi are pe toți.
ea s-a motivat prin timpul de cînd suntem împreună. akazîvaeța eu eram al ei încă de atunci cînd simțeam prima durere de dinți.

ea mi-a spus să nu-mi fie frică de apă, de ocean, de înălțime. eu m-am născut deja acolo și de înecat am puține șanse.

oceanul îmi este casa, pe care mi-a construit-o singurătatea ca recompensă că voi fi al ei toată viața.

OFICIAL:
scuză-mă, singurătate, că te-am înșelat, că am crezut că pot fi fericit fără tine. scuză-mă că am simțit tornado fără de tine. scuză-mă că am fost naiv, că am crezut în fericire și că am încercat s-o am.
ia-mă în adînc și iubește-mă cum o faci doar tu, ai grijă de mine și nu-mi dezlega nodul care ne  leagă.

sunt cu tine, în tine, pentru tine, din tine, la tine, prin tine, datorită ție, sunt ca tine, sunt de tine, ești lîngă mine.

ia-mă și iubește-mă. ia-mă. iubește-mă.

atenţie !

cu exact un an in urma, am dat nastere unui eu virtual, cunoscut ca plindegol sub numele ritter wülf.

am decis s-o fac, fiindca nu puteam sa ma deschid unor foi, din lipsa de incredere in fiintele cu care imi petrec majorotatea timpului in cladirea pe care ei si toti restul o numesc casa. am deics s-o fac, fiindca simteam acut nevoia sa ma dezbrac in fata cuiva, sa arat cuiva toate cicatricile si sa fac cunoscute toate gindurile.
s-a primit insa ca in fiecare “scriere” de-a lui ritter sa se abordeze tema “el”, cu toate ca incepind a scri despre toamna, dorinta, portocale sau zapada, degetele automat au facut legatura cu “el”.

am decis s-o fac din lipsa comunicarii suflet-la-suflet cu bipezii, care se pare a fi full of bullshit, o mare probabilitate din lipsa increderii si precis din cauza ca sunt sigura: pe cine doare ce-i cu mine?

blogul mi-e casa, unde ma simt eu, goala, dezbracata si in acelasi timp confortabil .
am incercat sa-mi tin casa cit mai ascuns de ochii si gurile indivizilor, altfel risc sa fiu demolata.

si ca la oricare alta zi pe care toti o numesc “zi de nastere”, prefer sa scurg timpul in pijama, citind.

multumesc pentru atentie. o seara buna.